Nutrienții de bază de care are nevoie bebelușul în perioada de diversificare

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Organizația Mondială a Sănătății recomandă părinților să înceapă să introducă hrană solidă în alimentația copilului începând cu vârsta de 6 luni, laptele matern sau formula de lapte continuând să fie hrană de bază până la împlinirea vârstei de 1 an. Tot Organizația Mondială a Sănătății încurajează mămicile să își alăpteze bebelușii chiar și până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Așadar, diversificarea implică mai degrabă ca bebelușul să facă cunoștință cu o varietate de alimente – fructe, legume, cereale, unele lactate,  carne -, să se obișnuiască cu noi gusturi, cu noi texturi și să dobândească abilitățile necesare pentru a se hrăni de unul singur, cum ar fi să apuce mâncarea cu propriile degete, să mute mâncarea în gură, să țină mâncarea în gură și să înghită. Cu alte cuvinte, părinții nu trebuie să se streseze în privința consumului de calorii, ci trebuie să respecte comportamentul bebelușului și să îi ofere timpul de care are nevoie pentru a se adapta la alimentele solide în propriul său ritm.

Pentru acei bebeluși pentru care laptele matern sau formula de lapte nu mai prezintă cine știe ce interes, se va pune accentul și pe cantitatea de alimente solide consumate, dar mai ales pe calitate, căci chiar și în această perioadă premergătoare nutriției propriu-zise, trebuie să îi oferim copilului acei nutrienți necesari pentru buna sa creștere și dezvoltare.

Primele alimente solide sunt adesea cerealele, legumele și piureurile. În timp ce laptele matern sau formula de lapte furnizează bebelușului toți nutrienții importanți de care are nevoie în această perioadă, este indicat să țineți cont și de unele substanțe nutritive-cheie, precum fier, proteine, calciu, DHA și colină. Iată doar câteva aspecte esențiale despre acești nutrienți, de ce sunt importanți și în ce alimente îi găsiți:

Fierul. Este important pentru prevenirea anemiei cu deficit de fier, care poate afecta creșterea și dezvoltarea, dacă nu este tratată. Fierul este o componentă importantă a globulelor roșii și se găsește cel mai adesea în produsele din carne, deși poate fi găsit și în alimente precum făina de ovăz, cerealele fortificate, fasole și spanac.

Calciul. Este important pentru sănătatea oaselor și a dinților, pentru coagularea sângelui, pentru legăturile dintre neuroni, pentru hormoni și pentru contracția musculară, inclusiv a inimii. Surse bune de calciu pentru bebeluși includ, desigur, laptele matern, formula de lapte, iaurt, fasole, verdeață și frunzoase, precum varza kale, salata verde și spanacul.

DHA. Este o grăsime Omega-3 nesaturată, esențială pentru dezvoltarea creierului și pentru creșterea sănătoasă a bebelușului. Se găsește în peștele gras, cum ar fi somon, sardine, păstrăv, dar și în laptele matern (dacă mămica consumă alimente bogate în DHA), în formulele de lapte și în alte alimente îmbogățite cu DHA.

Colinele. Sunt importante pentru funcția celulelor și susțin sănătatea creierului. În perioada de diversificare, puteți prepara piureuri din spanac, conopidă și fasole, acestea fiind printre cele mai bune surse de coline. Spanacul este recomandat să îl combinați cu alte alimente, cum ar fi mere, ovăz sau avocado, apoi îl puteți introduce ușor gătit și tocat când bebelușul este gata să exploreze noi texturi.

Proteinele. Reprezintă o componentă importantă a pielii, părului, unghiilor, mușchilor, sângelui și oaselor noastre. Laptele matern și formula de lapte sunt cele mai importante surse de proteine, dar puteți introduce în alimentația bebelușului și alte surse, cum ar fi carnea provenită de la păsări de curte, iaurt, fasole, quinoa și tofu. Când este gata pentru a explora noi texturi, peștele gătit cu atenție este o altă sursă excelentă de proteine.

Pe toată perioadă diversificării, încercați să vă amintiți că până la împlinirea vârstei de 1 an, bebelușul trebuie doar să se adapteze la ceea ce va fi hrana sa pe viață și nu uitați să vă distrați împreună, încercând noi arome și texturi.

Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *