Aparat dentar invizibil și Invisalign – ce diferențe există?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Sunt nenumărate persoane care își doresc nespus de mult să își îndrepte dinții, dar sunt îngrijorate de faptul că aparatul tradițional din metal le va afecta aspectul. Pentru toate aceste persoane, aparatul dentar invizibil și Invisalign sunt alegeri excelente, cu toate că trebuie menționat fapul că există diferențe distincte între cele două. Un aparat dentar Invisalign nu este același lucru cu un aparat dentar invizibil, deoarece utilizează o metodă diferită pentru a îndrepta dinții. Există, desigur, argumente pro și contra în cazul ambelor opțiuni de tratament.

În comparație cu aparatul dentar tradițional, cele două metode de tratamente sunt mult mai puțin vizibile și reprezintă o alternativă estetică fantastică pentru pacienții care doresc un tratament cât se poate de discret. Majoritatea pacienților care optează pentru o opțiune mai discretă de aparat dentar se simt mai încrezători în ceea ce privește tratamentul lor ortodontic, mai ales știind faptul că cei din jur se concentrează mai mult asupra a ceea ce spun decât asupra aparatului.

Aparatul dentar invizibil. Aparatul dentar invizibil îndreaptă dinții în același mod ca aparatul metalic tradițional, doar că este transparent și, prin urmare, se observă mult mai puțin. În cazul aparatului tradițional, pe fiecare dinte se aplică un suport. O legătură elastică – o bandă de cauciuc foarte mică – este plasată în jurul fiecărui bracket și apoi un fir de metal conectează toți bracketii. Elasticul este utilizat pentru susținerea firului de metal. La fiecare vizită la specialistul ortodont, firul metalic este strâns sau reglat, ceea ce pune o presiune blândă pe bracketi și deplasează încet dinții în poziția dorită. Exact aceeași procedură este urmată și în cazul aparatului dentar invizibil, cu excepția faptului că materialele utilizate sunt transparente. Bracketii sunt din porțelan în loc de metal și sunt nuanțați pentru a se potrivi cu smalțul dintelui. Elementele elastice sunt transparente, astfel încât de abia se observă, iar sârma arcului poate fi albă pentru cât mai multă discreție. Bracketii din porțelan se pot păta ușor în timp, deși sunt concepuți pentru a fi cât mai non-poroși. Elasticele se pot îngălbeni, dar sunt înlocuite cu altele noi la fiecare vizită ortodontică. Aparatul dentar invizibil este o opțiune de tratament chiar și pentru cele mai dificile cazuri, cum ar fi suprapuneri severe și mușcături defectuoase, oferind discreție și rezultate de înaltă calitate.

Aparatul dentar Invisalign. Invisalign este o metodă de îndreptare a dinților complet diferită de aparatul dentar tradițional. Tratamentul constă în utilizarea unui set de aliniatori confecționați din plastic transparent, care se mulează perfect peste dinți și care sunt schimbați la fiecare două săptămâni. Fiecare nou set de aliniatori este conceput pentru a muta ușor dinții spre poziția corectă. Invisalign arată similar cu o gutieră, cu excepția faptului că aliniatorii sunt modelați exact pe dinți. Aparatul dentar Invisalign este detașabil și trebuie scos atunci când luați masa, consumați alte lichide în afară de apă și atunci când vă periați dinții. Inițial, medicul ortodont va realiza un model digital al dinților, folosind tehnologie avansată pentru a crea o replică digitală exactă a dinților. Aceeași tehnologie permite alinierea digitală perfectă a dinților, astfel încât să puteți ști încă de la începutul tratamentului care vor fi rezultatele finale la care vă puteți aștepta. După realizarea acestui plan digital de tratament, se vor realiza aliniatorii Invisalign conform specificațiilor. Înainte de a purta primul set de aliniatori, trebuie efectuate câteva lucrări de pregătire minore. O serie de ligaturi, numite și denivelări, sunt lipite pe unii dinți, astfel încât aliniatorii să se poată prinde de ceva. Aceste denivelări sunt realizate dintr-un material compozit care se va potrivit perfect cu nuanța dinților, sporind astfel discreția tratamentului.

 

 

Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *