5 analize pe care trebuie să le faci mai înainte de sarcină

Aducerea pe lume a unui bebeluș presupune ca mama să fie perfect sănătoasă. De la eliminarea riscului de infecție și până la a avea un organism sănătos, care să poată ajuta fătul să se dezvolte armonios în pântecul său, aceste lucruri trebuiesc analizate atent încă de la intenția de a avea un bebeluș.

analizeMulte dintre femei sunt puse uneori în situații limită, astfel că rămân însărcinate atunci când nu se așteaptă, nu realizează niciun fel de set de analize și astfel nu cunosc dacă sunt sau nu perfect sănătoase și dacă bebelușul ar putea fi afectat sau nu de o anumită problemă de sănătate a mamei.

De aceea, dacă deja în planurile cele mai importante ale familiei intră și dorința de a deveni părinți, este bine să ajungi cât mai degrabă la medic și să îți verifici starea de sănătate. Mai mult ca sigur vei găsi din partea specialistului numeroase sfaturi care îți vor fi de mare folos, vei ști când și cum să întrerupi măsurilor contraceptive, astfel încât bebelușul să nu fie influențat în niciun fel în creșterea sa intrauterină.

Iată mai jos 5 analize pe care trebuie să le faci mai înainte de sarcină:

1. Teste genetice pentru a afla mai multe despre starea ta de sănătate. De exemplu, ai putea să realizezi acest test genetic alzheimer care îți va spune exact dacă ești sau nu supusă riscului de a suferi de această problemă și va putea să îți ofere și o variantă de tratament cu scop de prevenție. Un alt test important pe care ai putea să îl realizezi este acest test hemocromatoză care va identifica dacă suferi de o deficiență a organismului care stochează o cantitate mai mare de fier decât ar fi normal. Aceste două teste sunt foarte importante și pot spune mai multe despre starea ta de sănătate actuală sau viitoare, astfel încât să afli dacă ești sau nu supusă riscului de a dezvolta o afecțiune gravă și mai ales cum să corectezi aceste afecțiuni.

2. Examen genital – această examinare medicală este foarte importantă și poate spune mai multe lucruri despre starea de sănătate a mamei la nivel genital. Cu ocazia efectuării acestui examen genital viitoarei mămici i se vor recolta și probe pentru testul Babeș Papanicolau.

3. Hemoleucograma, grupa de sânge și RH – acest set de analize este obligatoriu pentru oricine își dorește să conceapă un bebeluș. Rezultatele acestor teste vor putea spune mai multe despre incidența apariției unei anemii, dar și despre eventualele infecții ce pot exista în organismul mamei și mai ales care ar putea avea o influență asupra dezvoltării bebelușului. Grupa de sânge trebuie făcută și pentru mamă și pentru tată. Rh-ul va putea determina anumite incompatibilități între organismul mamei și cel al fătului.

4. Teste pentru detectarea infecțiilor cu transmitere sexuală – fie că este vorba despre HIV, fie despre sifilis, candida, chlamydia, hepatită sau herpes virus II este bine ca ele să fie cunoscute și identificate. Nu este indicat să concepi un bebeluș pentru ca mai apoi să afli că suferi de o astfel de problemă care trebuie în mod obligatoriu tratată.

5. Teste pentru identificarea infecțiilor precum citomegalovirus, rubeola, toxoplasmoza – acestea ar putea influența creșterea bebelușului și astfel ar putea ajunge la făt traversând placenta, putând da malformații grave.

Mai înainte de a efectua un set complet de analize este bine să discuți cu medicul și să îi spui că vrei să ai un bebeluș perfect sănătos și cât de curând.

MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Ai ceva de adăugat?...

*