Rh negativ

Una dintre cele mai importante analize din timpul sarcinii este aceea de identificare a factorului Rh. În cazul în care mama are Rh negativ, iar tatăl are Rh pozitiv, atunci ar putea apărea numeroase probleme pentru bebeluș.

RH-negativ

Un Rh negativ al mamei și un Rh pozitiv al tatălui al putea produce probleme serioase, mai ales la cea de-a doua sarcină. Deși este greu de crezut, în cazul în care fătul va avea proteina Rh pozitivă, așa cum se întâmplă în peste jumătate din cazuri, fiind moștenită de la tată, atunci mama va lupta împotriva celulelor bebelușului. Cu alte cuvinte, organismul mamei va vedea această proteină Rh drept un corp străin, fiind gata să îl atace. Și anticorpii mamei vor acționa încă din primul moment, însă în cazul primei sarcini, nu îi vor face rău bebelușului. Atunci când femeia și-ar mai dori un bebeluș și nu a realizat niciun fel de imunizare pentru combaterea acestui conflit imunologic, atunci mai mult ca sigur vor apărea și probleme serioase, precum boala hemolitică.

Un Rh negativ ridică probleme serioase, riscul pentru bebelușul din cea de-a doua sarcină fiind foarte mare. Potrivit medicilor, organismul femeii va lupta cu celulele propriului copil, dacă există o diferență de Rh între mamă și făt.

Incompatibilitatea apare atunci când mama are Rh negativ, tatăl Rh pozitiv, iar bebelușul moștenește Rh-ul tatălui, fiind pozitiv. Astfel, se va produce un fenomen trist – izoimunizarea – care ar putea să facă mult rău.

De cele mai multe ori, în cazul în care mama are Rh negativ, starea de sănătate a bebelușului ar putea fi mult afectată. Anticorpii produși de către mamă vor pătrunde în sângele copilului, străbătând placenta și astfel s-ar putea naște un bebeluș cu anemie, probleme cardiace, eritrobastoza fetală sau chiar decesul fătului. O situație mai gravă ar putea apărea atunci când bebelușul se va naște cu boală hemolitică. Această afecțiune ar putea afecta bebelușul fie prin icter sever, anemie intrauterină sau anemie hemolitică pură.

Această situație ar putea apărea în cea de-a doua sarcină pentru că anticorpii mamei vor recunoaște celulele cu Rh pozitiv ale fătului și astfel vor lupta împotriva lor.

Pentru a se preveni problemele ce pot apărea datorită unui Rh negativ, atunci medicii ar putea recomanda administrarea a două doze de imunoglobulină. Prima doză de imunoglobulină se va administra în săptămâna 28 de sarcină, iar cea de-a doua doză se va administra în maxim 72 de ore de la nașterea primului bebeluș.

Prin administrarea imunoglobulinei, anticorpii mamei nu vor mai putea observa celulele pozitive ale fătului și astfel nu va mai exista riscul ca la o altă sarcină ulterioară să mai atace celulele bebelușului ce se află în pântecul său.

O sarcină cu mama cu Rh negativ și tatăl cu Rh pozitiv este destul de periculoasă. De aceea, este nevoie de supraveghere medicală permanentă și testarea gravidei pe tot parcursul sarcinii. În cazuri grave, medicul ar putea recomanda efectuarea unei amniocenteze, fiind o variantă sigură de depistare a modului în care bebelușul este afectat în sarcină, datorită anticorpilor mamei, produși în această perioadă.

MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Ai ceva de adăugat?...

*