Morfologie fetală de trimestrul I

Ecografia de morfologie fetală de trimestrul I se realizează, de obicei, între săptămânile 11 și 14 de sarcină, fiind analize extrem de importante.

Morfologia-fetala-primul-trimestru

O ecografie de morfologie fetală de trimestrul I ne arată modul în care bebelușul se dezvoltă, dar și eventualele probleme ce ar putea apărea ori ar putea fi prevenite în această perioadă. Ecografia se realizează la limita dintre cele două trimestre de sarcină, fiind perioada în care bebelușul se dezvoltă corect și suficient, pentru ca medicii să își poată da seama dacă există sau nu probleme în creșterea sa. Chiar dacă bebelușul este încă destul de mult, organele sale sunt aproape toate dezvoltate, desigur, nu toate fiind funcționale. Cu toate acestea, în funcție de dimensiuni, activitatea acestora, forma lor, medicii își vor putea da seama dacă vor fi sau nu probleme grave.

Ecografia de morfologie fetală de trimestrul I se realizează pe cale abdominală. Pot exista și excepții, atunci când grăsimea abdominală a mamei este prea gros, uterul este retrovers, sarcina are mai puțin de 11 săptămâni, bebelușul stă așezat într-o poziție dificilă sau medicii își doresc să detecteze cât mai atent starea de dezvoltare a bebelușului.

Markeri genetici, analizați la ecografia de morfologie fetală trimestrul I

Se alege vârsta de 11 – 14 săptămâni de sarcină întrucât mai devreme de 11 săptămâni fătul nu poate fi testat genetic prin biopsia trofoblastică, o analiză ce va fi efectuată doar atunci când se observă ecografic anumite malformații ale fătului. Vârsta de 14 săptămâni de sarcină este aleasă astfel încât să nu se facă trecerea în trimestrul doi. În plus, un alt motiv serios este cel al întreruperii de sarcină, unele state fiind de acord cu întreruperea la această vârstă, atunci când se constată anomalii congenitale grave.

În cadrul ecografiei de morfologie fetală de trimestrul I veți observa un făt cu o lungime de circa 45 de mm, la numai 11 săptămâni de sarcină și circa 85 mm la sfârșitul săptămânii 13 de sarcină.

Cu ocazia efectuării acestei analize sarcină, medicii vor avea în vedere identificarea markerilor pentru depistarea riscului de sindrom Down. Ca atare, se va măsura translucența nucală, ductul venos, osul nazal, fluxul prin valva tricuspidă.

Translucența nucală reprezintă o cantitate de lichid ce se adună în zona cefei fetale, cunoscută de către medici și sub numele de regiunea nucală. Această cantitate de lichid se află situată sub piele. În mod normal, dimensiunea translucenței nucale nu trebuie să depășească 3 mm. Această dimensiune are în vedere și lungimea fătului și perioada în care se realizează ecografia de morfologie fetală trimestrul I. Cu cât bebelușul este mai mic, cu atât translucența nucală va trebui să fie mai mică. Ca atare, dimensiunea de 3 mm este considerată normală la 14 săptămâni de sarcină. În cazul în care ecografia se realizează la 11 săptămâni de sarcină, atunci translucența nucală va avea o valoare mai mică.

Dacă translucența nucală are o valoare mai mare, riscul de a dezvolta o anomalie genetică este destul de ridicat.

Osul nazal reprezintă este zona tare de la nivelul nasului, ce apare în cadrul acestei ecografii sub forma unei linii de culoare albă, chiar sub piele.

Bebelușii ce se nasc cu sindrom Down, de obicei nu prezintă acest os nazal, la 11-14 săptămâni de sarcină. Mai mult de 70% dintre copiii ce se nasc cu astfel de anomalii genetice nu prezintă acest os nazal la această vârstă.

Ductul venos este observat în interiorul ficatului bebelușului aflat în pântec, fiind un vas de sânge ce permite trecerea sângelui de la placentă la inimă și de la inimă către creierul bebelușului.

Mai mult de 80% dintre bebelușii care au un flux de sânge modificat în această perioadă de sarcină, suferă de sindrom Down.

Fluxul prin valva tricuspidă permite trecerea sângelui din atriul drept în ventriculul drept al inimii. Mai mult de jumătate dintre bebelușii cu sindrom Down valva tricuspidă nu se închide perfect, creând regurgitarea tricuspidiană.

Lungimea osului maxilar este o altă măsurătoare importantă. De obicei, bebelușii care suferă de sindrom Down au acest os aproape nedezvoltat.

Tot pentru depistarea riscului de sindrom Down se va urmări și unghiul facial, ce depășește în cazul lor un unghi de 85 de grade.

Lungimea cranio caudală arată un deficit de creștere. La feții cu sindrom Down acest deficit de creștere apare mai târziu, mai pronunțat fiind în cazul sindromului Edwards sau a trisomiei 13.

Frecvența cardiacă este și ea măsurată. Bebelușii cu Down au o frecvență cardiacă mai mare decât bebelușii sănătoși.

Tot în cadrul ecografiei de morfologie fetală trimestrul I, medicii vor analiza eventualele modificări structurale, bebelușul având la această vârstă toate organele prezente.

MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Ai ceva de adăugat?...

*